What the Folk?

Shards of memories

2010-12-07T10:03:00.002+02:00

Where art thou, oh sweet memory...

Copacii sunt de sticla

2010-12-02T02:30:00.004+02:00

Asa sunt acum. A plouat peste ei si au inghetat. Nu de tot, ci doar cat sa ne aminteasca de fragilitatea lor. La fel cum si noi inghetam uneori, cat sa ne refacem sub invelisul dur de sticla. Insa copacii inghetati sunt frumosi, cu toate ca sunetul ramurilor ciocnindu-se intre ele au o muzicalitate stranie, de om inghetat. E ca si cum natura isi re-creeaza prin ei un xilofon la care vantul canta in nestire, cu sunete reci, marunte, grave. Mirosul de iarna a prins noi puteri in aerul noptii si se strecoara in vietile noastre, cerandu-si drepturile pseudo-efemere si anual recursive. Mereu e iarna undeva, la fel cum mereu e noapte undeva, insa in locul pe care il umbrim mirosurile si asteniile vin si pleaca, lasand aceeasi stare de prea putin plin la inceputuri si de suprasaturatie catre sfarsitul fiecarei ierni. Spiritul uman cauta diversitatea in aceeasi masura in care cauta stabilitatea, siguranta. Ii buna tara asta, cu tot raul ei, daca stii ce sa iti alegi din ea. In rest "...Privitor ca la teatru/ Tu ramai la toate rece...". Si poate o sa supravietuim si noi, la fel cum copacii de afara o sa dea noi frunze la primavara, chiar daca acum sunt prinsi in gheara gheturilor de inceput de iarna...

Interludiu-epifanie

2010-10-28T06:50:00.005+03:00

Unii oameni trec prin viata mai abrupt decat ceilalti. O afirmatie care ma duce cu gandul la un soi de sumar final facut prematur, un fel de a trage o linie de final care inca nu a sosit, desi va sosi la un moment dat pentru toti. O zicala crestina zice sa muncesti ca si cum nu ai muri niciodata si sa te ingrijesti de sufletul tau ca si cum ai muri maine. Dar in tumultul vietii pierdem din vedere aspectul final, partea a doua a zicalei, si ne ingrijim doar de jumatatea pseduo-eterna, a unui viitor nedefinit ca intindere. Insa uneori intalnim (si prin intalnim ma refer la orice modalitate de a intalni/vedea/cunoaste) si oameni care par sa fie rupti din cursul oarecum firesc al vietii, prin ceea ce fac, prin felul in care influenteaza comunitati intregi si genereaza idei si curente ideologice durabile. Oameni care s-au ridicat din aluatul comun prin pasiunea pe care au pus-o in tot ce au facut, cu toate durerile, viciile, caderile, dar mai ales fericirea, implinirea si acuitatea trairilor care vin odata cu pasiunea lor.
De-a lungul vremii au fost multi cei care au inspirat prin munca lor iar noi, ca indivizi, cunoastem doar parte din ei, cei care ne sunt apropiati ca mentalitate, ca mod de viata si de a gandi. Iar cand un astfel de om isi incheie activitatea si trece in nefiinta, instinctiv toti cei care l-am cunoscut facem o analiza a mostenirii ramase umanitatii in urma celui disparut. Si uneori, sarim peste ani in viitor, cu gandul la mostenirea pe care poate ne-am dori sa o lasam in urma noastra. O mostenire poate inexistenta inca pentru multi dintre noi, o mostenire mai mult sau mai putin evidenta prin vastitatea ei. Unii suntem singulari, altii tindem spre universalitate. Insa cu totii suntem parte a unei societati care va purta in sanul ei o amprenta mai mare sau mai mica a ceea ce se va afirma la un moment dat ca am fost. In acele clipe de reflectie se naste si cate o idee mareata sau poate un imbold, care redirectioneaza firul gandirii inspre drumuri care inca nu au fost luminate, dar care s-ar putea dovedi a fi ceea ce ne dorim in final. Timpul are tendinta de a fi intunecat, negura timpului inghitind trecutul si viitorul laolalta. Dar unii oameni lasa dare de lumina in urma lor, sfasiind panza timpului peste ani, sau poate veacuri, dand nastere unor noi si noi stari in cei ce vin in urma lor. Important din toate acestea ramane doar sentimentul final, de implinire sau dimpotriva, de deziluzie care ne incearca pe fiecare la sfarsit de drum.
Fiecare ar trebui sa stim cum am vrea sa ne simtim la sfarsit pentru a ne putea motiva corect deciziile si alegerile in viata. Pentru ca fiecare dintre noi va infrunta acelasi sfarsit inevitabil si invariabil. Si atunci prin fata ochilor ne va trece intreaga viata ca o bautura amestecata din infinite esente. Iar ultimul gust simtit, sau mai bine zis gustul final, universal, este cel cu care trecem pragul.

Story of a lifetime

2010-08-28T04:14:00.000+03:00

Chestii faine care se petrec pe la mine pe acasa

2010-08-20T03:56:00.004+03:00

Cica de vreo 6 saptamani si ceva incoace (asta ar fi a saptea), la mine in oras (Gura Humorului, in pizzeria La Bomba) dar si in Suceava, in Fierarie si in Falticeni, pe terasa W, se petrece un eveniment care mie mi-a cazut bine la suflet, sub numele de "Intamplari din orasul cu oameni". In fapt, sunt seri de folk vechi si nou, folk cunoscut si mai putin cunoscut, folk personal si intim, dar in acelasi timp impartasit celor doritori sa il asculte. M-am bucurat sa fiu si eu invitat sa cant, saptamana trecuta am fost si m-am simtit foarte bine alaturi de publicul prezent in cele trei seri consecutive la eveniment. Nume precum Doru Stanculescu, Viorel Gheorghiu, Maria Gheorgiu, Vali Buica, Emeric Imre, Magda Puscas, Vali Moldovan, Eugen Avram, Puiu Cretu sunt ale celor care au fost deja sau urmeaza sa cante alaturi de iubitorii folkului inca 5 saptamani de acum incolo. Mie unul mi-a placut, adica na, ce e sa nu iti placa atunci cand oamenii vin sa te asculte, vin sa cante cu tine, cand primesti in dar aplauze sau vreo caricatura reusita. Bineinteles, inca n-am reusit sa fac rost de filmari cu subsemnatul, cand o sa le primesc o sa vad daca merita postate pe undeva. Pana atunci, gazda evenimentului si prieten recent, Adi Bezna, cantand "Sufletul ca un fum de tigara".

Late again

2010-07-28T14:09:00.005+03:00

Am facut eu acu ceva timp o mica teorie a intarziatului. Intr-o zi am sa intarzii la intalnirea cu viata, o sa intarzii sa respir si o sa imi treaca toate pacatele si intarzierile prin fata ochilor intr-o clipa. Si nu cred ca o sa vad asta...

...dar cu siguranta mi-as dori sa am un gand care sa fie cam asa: Nu ai trait degeaba, nu ai fost intangibil pentru lume si lumea nu a fost intangibila pentru tine, nu ai mai mult regrete decat bucurii, nu ai trait fara sa iubesti sau fara sa fii iubit, ai reusit sa iti vezi macar un vis implinit. Dar daca pana la acea clipa nu stim niciodata cat mai avem, in schimb eu mai am de mers pana la a putea avea acel ultim gand, intr-o forma cat mai asemanatoare cu a celui de mai sus. God help us all!

What dreams may come....

2010-07-27T12:16:00.004+03:00

Ieri dimineata cand am deschis ochii nimic nu prevestea ziua ce urma sa inceapa. Poate doar norii negri sa fi fost in asentimentul paginii din viata ce se scria. Vin la munca, indeplinesc rutina zilnica de pregatire a muncii, inspectiile si ce mai era de facut si apoi dau un telefon. Interesant cum un telefon poate schimba asa multe. Vesti proaste, dezgustatoare la adresa oamenilor bucovinei. Unul anume, in special, pe care nu o sa il numim din respect pentru propriul nostru obraz si nu al lui. Mai trec 10 minute, mai dau un telefon. De data asta nu bucovinenii, muntenii... mi-am luat-o si de la ei. Si uite asa un vis frumos, care se cheama ZBOR (in mintea mea) s-a cam dus pe apa sambatei. Asta daca nu cumva gasiti careva vreo 6000 de euro pe jos si nu aveti ce face cu ei :D. E frumos sa iti pui increderea in oameni incompetenti care pana la a fi supusi unor probe mai dure de competenta, par extrem de avizati in domeniile lor si iti spun cu aplomb ca te poti baza pe spusele lor. Imi pare rau ca nu am cerut si o hartie in care sa scrie la fel, probabil ca in nestiinta lor mi-ar fi dat-o, dar atunci mi-as fi putut expune si eu punctul de vedere cuiva in masura sa imi dea dreptate. Mi-i draga tara asta, da' cateodata asa nu mi-i draga...
Apropo, ce dragut ar fi ca si noi, tinerii, sa putem beneficia de imprumuturi pentru studii. Nu de alta, da' poate chiar vrei sa te faci specialist pe ceva si Doamne feri sa nu ai de unde trai, daca te apuci de treaba aia.
Insa cum speranta moare ultima si eu tot sustin ca sunt genul de om care cauta solutii, nu care isi face probleme, poate in viitor o sa gasesc oportunitatea sa reiau un vis mai vechi pe care acu' il pun din nou la naftalina (a cata oara??).
Asa ca deocamdata we are back to square 1. Sau 0. Traiasca Romania dodoloata!

Moving....

2010-07-21T02:56:00.002+03:00

In cateva ore vine Marea Mutare. E ceva vreme de cand m-am mutat ultima oara. De fapt, ultima oara cand m-am mutat cu adevarat a fost venirea in buricul tarii (aka capitala). Mutarea implica schimbare si desi mie imi place schimbarea, nu poti sa nu te atasezi de locuri, de oameni, de obiceiurile tale si mirosul diminetilor. E ca o melodie nou aparuta care iti place dar care in acelasi timp iti aminteste de ce ascultai inainte, ca in zilele in care te intalnesti cu un vechi prieten pe care nu l-ai vazut de mult timp si incep sa curga replicile "mai tii minte cand stateam pe casa si ne uitam la stele, ascultand muzica si vorbind despre fete si teorii creationiste?" :P
De felul meu sunt o fire foarte adaptabila, ma acomodez intr-un loc nou ca si cum ar fi casa mea de cand lumea. Nu stiu de unde am invatat asta, dar m-a scutit mereu de corvoada asimilarii fortate a noului. In schimb, imi ramane placerea descoperirii lui, micile invazii in necunoscut.
Asa ca maine o sa fie o bucatica de prajitura cu grapefruit, un pic dulce si un pic ciudat, dar cu siguranta placut. E doar un lant al coliviilor aurite, dar in care ma inchid cu un zambet de fiecare data cand trec din una in alta. Cheers!

Ploaia

2010-07-19T16:39:00.006+03:00

Ploua afara. Pardon, nu ploua, toarna, urla se invarte si mai da si cu piatra. Ce poti sa faci la birou decat sa te uiti pe geam, mancand un sandvis, la adapost de urgia de afara. Inca n-am vazut asa ploaie, dar ma linisteste, chit ca a trebuit sa imping zdravan ca sa pot deschide usa, and believe me, sunt flacau care mananca zdravan, if u catch my drift. Cel putin interesant:) Plus ca vantul a dat jos vreo doua scutere, a udat pana la piele niste gagici (:>) si probabil ca l-a prins pe unul din colegii mei pe bicicleta. Nu cred ca i-a priit, da poate mai creste:P Pe de alta parte, bine ca s-a dus zaduful si pot sa fumez si eu o tigara fara sa simt ca ma sufoc. Da, stiu ca am zis ca ma las, m-am si lasat vreo 3 saptamani, si cu prima ocazie mai incerc o data. Asa-i natura omului, pacatos si recidivist. Poate daca iesim si noi in cate o ploaie din asta ne mai spala, macar de praf daca nu si de pacate... In the mean time, un folk de-al nostru.

I'm always late

2010-07-18T09:48:00.011+03:00

Mai tot timpul ma trezesc ca intarzii pe undeva. Fie ca e la munca sau la o intalnire, ca dau un telefon prea tarziu sau ca uit sa scot painea din cuptor :P De fapt, pentru unii dintre noi e un laitmotiv (stim noi care suntem:D). Intarzierea asta e si ea un soi de personalitate de sine statatoare, a intarziatului. Cred ca intr-o zi o sa intarzii sa respir si o sa ma intreb "oare ce trebuia sa fac acum?" :) BREATHE! A nu intarzia e un fel de promisiune, o garantie a respectului, de care vad ca duc lipsa de multe ori. Intarzierile nu-mi sunt intentionate, dar sunt o dovada a unei lipse de vointa. In viata daca esti mereu un intarziat nu ai decat de pierdut. Poate numai daca intarzii sa treci strada la culoarea verde cand un alt intarziat s-a gandit sa forteze nota la semafor. In rest, esti surprins intr-un soi de con de lumina neprietenoasa in ochii celorlalti. Prietenii te mai iarta, pentru ca te cunosc. Dar si in cazul lor, intarzierea iti poate fi fatala. E o pilda in Biblie, a mironositelor care au intarziat la o nunta si n-au mai fost primite. Cam asta ne paste pe toti cei ce obisnuim, "fara voia noastra" sa intarziem. Neatentia costa si costa mult.

Pe o nota mai vesela, cam asa arata o zi din viata unui intarziat :))

Better be a simple...kinded man

2010-07-18T09:12:00.007+03:00

Simplitatea mi-a adus mereu liniste. Numai ca mereu am reusit sa o evit spectaculos tocmai incercand sa o obtin. Am mereu senzatia unui orgoliu colectiv ce se rasfrange si asupra mea, iar eu, in loc sa il indepartez, il primesc ca pe un motiv in plus sa ies din anonimat. Anonimatul e bun, anonimatul te fereste de grija unei imagini ce trebuie sustinuta, te fereste de guri rele si persoane invidioase. Pentru ca in anonimat nu are cine sa te invidieze pentru simplul motiv ca nu prea...existi pt majoritatea. And come to think about it...that would be fine with me at some point. Inca n-am pierdut visul cabanei singuratice in munti, cu un rau prin fata casei, cu o chitara langa soba si un perete plin de carti. Maybe someday...
Cat despre partea cu kinded man... bunatatea e "sufletul pereche" al simplitatii. Se completeaza minunat. Daca am fi stiut sa invatam de la batranii nostri am fi mult mai fericiti azi. Sa invatam sa nu judecam in primul rand, sa nu facem lumii ce ne face ea noua. Pentru simpla dorinta de a avea o constiinta curata si un somn bun. Asa ca o sa incerc mai mult de acum sa "be a simple man"

Un semn de intrebare la adresa constiintei

2010-07-02T07:05:00.007+03:00

Postasem o ineptie mai devreme. In locul ei, o sa pun filmuletul de mai jos, poate ne mai trezim si noi la realitate. Recunosc, nu e o descoperire proprie, e gasit pe un alt blog.

Rar ... dar mai bine decat deloc

2010-07-01T06:28:00.004+03:00

Zilele trecute tot am dat cu nasul peste post-urile initiale si ma gandeam daca sa mai scriu sau nu. Nu prea stiam ce as putea zice, la drept vorbind nici acum nu stiu. Sunt o gramada de lucruri care ma preocupa si cu toate astea reusesc sa raman exterior lor, sau macar sa ma simt asa, un fel de individ informat asupra unor fapte ce il privesc (direct sau mai putin), dar care nu prea staruie in mijlocul lor. Bunaoara, acasa e samanta de urgie de cand cu ploile, in Bucuresti cerul e sumbru, aparitiile mele sunt cam episodice in ultima vreme printre cunoscuti ... m-am lasat de fumat... a cata oara? Poate de data asta o duc pana la capat. Stau prost cu reintregirea principiilor mai demult calcate in picioare, reusesc sa reconstitui doar franturi din imaginea initiala. E ca si cum te-ai uita in oglinda si ai vedea un puzzle cu piese lipsa, stii cum era imaginea intreaga, insa piesele lipsa ascund detalii ce nu ti le poti aminti si fara de care imaginea e stirbita.
Sper sa imi ajute Dumnezeu sa le duc la capat unul cate unul. Descopar in fiecare zi ca sunt o persoana activa la origini si pentru fiecare zi se da o lupta in mine intre dorinta de activitate si lipsa de vointa suficienta pentru a intreprinde ceva anume. Din fericire, in ultima vreme am gasit suficienta motivatie pentru a-mi stimula vointa.
Saptamana asta nu cantasem deloc. Acum cateva ore mi se facuse dor de chitara si aveam mancarimi in varful degetelor. Din fericire m-a salvat fluierul, care e mai usor de purtat dupa mine.
De multe ori ma trezesc zburdand pe site-uri, ca bondarul, din floare in floare. Mai zabovesc asupra celor care mi se pare ca merita atentie. Am gasit un blog dragut. Apoi am gasit unul care desi pare dragut si tonul folosit e inteligent, mesajul l-am simtit aproape subliminal, strecurandu-se printre sinapse. Nu-mi plac mesajele subliminale. Sunt destul de intuitiv sa descopar multe dintre ele, sunt destul de abil sa ma feresc de multe dintre ele si sunt "destul" de deranjat de ele :D Cu toate astea am lasat un comentariu la un articol bine scris de pe respectivul site. Chiar merita.

(incepand cu postarile urmatoare promit sa descopar diacriticile :P)

Ii ziceam aseara unui prieten ca versurile unei anume melodii, desi imi plac foarte mult, ma intristeaza. Replica lui a fost ca e mult adevar in ele, drept urmare nu are de ce sa se intristeze... Na, fiecare cu punctele lui sensibile. Bine ca e cantecul frumos.
Asa ca hai sa ascultam un cantec frumos, dar altul, ca acela ma intristeaza :)

Asculta mai multe audio Muzica

Greg Koch in Bucuresti

2010-05-24T10:42:00.001+03:00

Rock'n folk

2010-05-17T02:48:00.002+03:00

Stiu ca i-am zis What the folk? dar o sa fie vorba si despre rock in post-urile ce vor mai fi, daca vor mai fi. Diferenta pe care o percep eu este de stare. Adica vad folk-ul ca pe o muzica plina de caldura, de tristete sau de fericire, de nostalgie sau de speranta. O muzica a linistii, asemeni baladelor. Rock-ul este muzica mea de lupta ca sa zic asa. E tam-tam-ul meu de razboi. Asta nu intr-un sens rau, ci in sensul ca ma mobilizeaza, ma aduce in starea in care pot sa duc la capat ce mi-am propus astfel ca,la sfarsit, cand se termina zbaterea si lupta sa ascult un folk linistit. Mereu suntem in lupta cu ceva, fie ca e vorba de noi insine sau cu situatiile pe care viata ni le-a scos in cale. Insa de-a lungul timpului, am trecut de la incapacitatea de a accepta esecul, la o stare mai buna, as zice eu, capacitatea de a-l intelege. Nimeni nu e scutit de esec si ar fi absurd sa cred ca eu as fi fost altfel. Dar fie ca e vorba de reusita sau infrangere, totul poate fi transformat intr-o experienta a cunoasterii. Fiecare alege felul in care vrea sa perceapa viata. A mea ... e un sir lung de melodii, unele mai alerte, altele mai calme, unele vesele, altele triste. Insa fara pauze. Cateodata rezonez mai indelung in liniste decat in agitatie. Insa niciodata nu ramane doar linistea. Ea staruie doar atat cat sa inteleg ca urmeaza o noua lupta si ca trebuie sa ma pregatesc. Si, om fiind, uneori inteleg mai greu :) Azi, am inteles ceva. Si inainte sa se termine linistea, facem un crossfade cu ceea ce va urma.

Fructul (ne)oprit

2010-05-15T23:48:00.001+03:00

Se pare ca am chef de scris in seara asta... O fi mirosul de nou ce persista peste primele randuri, mirosul de nou care iti da starea de entuziasm si mister, nestiind ce va urma sa fie de aici mai departe. Imi plac inceputurile, pentru mine sunt o prajitura a vietii. E ca si cum ai manca acelasi fruct exotic si de fiecare data ar avea alt gust, insa toate ti-ar da aceeasi senzatie de extaz. Am auzit undeva replica "Nebunia inseamna sa faci de doua ori acelasi lucru si sa te astepti la rezultate diferite". :) Ee.. toti suntem putin luati, cum zicea Pittis, Dumnezeu sa-l odihneasca.
Am avut ocazia sa vizitez Barcelona. Si cum fiecare vrea sa isi cumpere un suvenir cand ajunge intr-un loc nou, eu m-am dus si mi-am cumpar un blockflute. Adica un fluier, pe romaneste. Si fiindca in Barcelona nu e mare lucru sa vezi oameni care canta pe strada, m-am asezat si eu pe o bordura si am testat noua jucarie. Evident ca am cantat Phoenix. Interesanta a fost reactia oamenilor la muzica romaneasca. Pe bulevardul respectiv (Las Ramblas) sunt multi aristi ambulanti. Ei, spre surprinderea trecatorilor eu nu aveam cutiuta pentru colecta in fata mea. Si mai eram si imbracat la costum... :) Dar a fost frumos ca au apreciat. Asta conteaza cel mai mult. Insa acolo, pe un bulevard unde nu vorbea nimeni romaneste am simtit aceeasi senzatie de nou, de altceva negustat inca. Asa ca o sa continui mereu sa caut inceputuri. Sper sa nu ma pierd printre ele.

Ca tot suntem la inceput

2010-05-15T23:40:00.000+03:00

Un cantec pentru cei cu sufletul tanar

Pentru inceput....

2010-05-15T22:00:00.001+03:00

Pentru inceput sa zicem ca nu e nimic serios... Adica nu m-am vazut niciodata in postura de scriitor online, cu atat mai mult cu cat pana acu vreo 2 ani aveam aversiune fata de bloguri:D Dar in ultima vreme am citit niste bloguri de o calitate surprinzatoare, bloguri pe care s-au purtat discutii mai mult decat interesante. Asa ca ... ii dau o sansa blogului, sa vedem unde se ajunge si ce o sa se schimbe in felul meu de a fi.
Apropo, what the folk...e evident nu? Imi place folk-ul. Imi place sa-l cant, sa il ascult, imi plac oamenii care canta folk... folk-ul poate fi garantia unei personalitati frumoase. Am zis ca poate fi...:)
Cam atat pentru inceput, revin mai incolo cu ceva date despre mine.